marți, 29 septembrie 2009

Bacalaureat 2010 - Schimbările principale

Admiterea la liceu, dar şi examenul de bacalaureat vor cunoaşte modificări importante în acest an şcolar. Bacalaureatul avea două etape: una în timpul clasei a XII-a şi alta, după absolvire.

Probele orale plus cea de informatică se vor da în timpul anului şcolar. Ele vor fi eliminatorii, dar NU vor conta şi la media finală. Apoi vor fi trei probe scrise, singurele care se vor lua în calcul la medie. Prin această schimbare, educaţia fizică dispare de la bacalaureat.

"Am luat această decizie pentru că am observat pe de o parte încărcarea suplimentară a elevului la sfârşitul anului, cu foarte multe materii. În al doilea rând probele orale pe care le susţineau elevii în cadrul examenului de bacalaureat s-a observat că practic toţi primeau note bune şi foarte bune şi se distorsiona practic examenul", a declarat Emil Boc.

Potrivit legii, elevii pot opta şi pentru susţinerea bacalaureatului internaţional, însă cu finanţare din surse proprii.

Sursa: Realitatea.net

Probele Examenului de Bacalaureat 2010

Extras din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.97/2009 pentru modificarea Legii invatamantului nr.84/1995 privind prevederile acestuia referitoare la Examenul de Bacalaureat.

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 26, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

(4) Examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea următoarelor probe:

A. probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;

B. probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;

C. probă de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător Cadrului european comun de referinţă pentru limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării;

D. probă de evaluare a competenţelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării;

E. probe scrise de evaluare a competenţelor formate pe durata învăţământului liceal, după cum urmează:

a) probă scrisă la limba şi literatura română - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările;

b) probă scrisă la limba şi literatura maternă - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;

c) o probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare, după cum urmează:
(i) matematică - pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică sau, după caz, pentru filiera vocaţională;
(ii) istorie - pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională;

d) o probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline:
(i) fizică, chimie, biologie sau informatică;
(ii) geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie."

2. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

Art. 27. - (1) Examenul naţional de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior liceal care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au susţinut probele prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. A-D;
B) au susţinut toate probele scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;
c) media aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obţinute la probele scrise precizate la art. 26 alin. (4) lit. E este cel puţin 6.

(2) Media obţinută la examenul naţional de bacalaureat este media aritmetică calculată cu două zecimale exacte a notelor obţinute la probele scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E.

(3) În urma promovării examenului naţional de bacalaureat, absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat.

(4) Absolvenţilor clasei a XII-a/a XIII-a care au susţinut evaluările prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. A-D li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiţionată de promovarea probelor scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E.

(5) În cazul nepromovării examenului naţional de bacalaureat, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele evaluărilor susţinute conform art. 26 alin. (4) lit. A-D, respectiv rezultatele probelor scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E care au fost promovate cu cel puţin nota 5.

(6) În decursul unui an şcolar se organizează două sesiuni ale examenului naţional de bacalaureat.

(7) Candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar de stat pot susţine examenul naţional de bacalaureat şi examenul de certificare a competenţelor profesionale fără taxă de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la aceste examene sunt condiţionate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

(8) Evaluările prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. A-D se organizează şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, pe parcursul clasei terminale de liceu, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, în condiţii stabilite prin metodologia prevăzută la art. 26 alin. (7).

(9) Probele scrise din examenul naţional de bacalaureat, prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E, se susţin după încheierea anului şcolar, în faţa unei comisii stabilite de inspectoratul şcolar.

(10) Comisia prevăzută la alin. (9) este condusă de un preşedinte, numit prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării dintre cadrele didactice universitare de predare, având titlul ştiinţific de doctor. În situaţii bine justificate, poate fi numit în funcţia de preşedinte şi un cadru didactic din învăţământul liceal, având gradul didactic I şi performanţe profesionale deosebite, titular în altă unitate de învăţământ decât cea din care provin elevii care susţin probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat.

(11) Comisia prevăzută la alin. (9) este alcătuită din profesori de la alte unităţi de învăţământ decât cele din care provin elevii care susţin probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat.

(12) Numărul comisiilor prevăzute la alin. (9) şi numărul unităţilor de învăţământ în care se desfăşoară probele scrise din examenul naţional de bacalaureat se stabilesc de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, la propunerea inspectoratelor şcolare.

(13) Rezultatele examenului naţional de bacalaureat sunt publice."

Art. II. - Pentru anul şcolar 2009-2010, lista cuprinzând probele de examen, conţinutul programelor de examen şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat se dau publicităţii în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Elevii de clasa a XII-a sunt nemulţumiţi de schimbările de la examenul de bacalaureat

Sunt bulversaţi de atâtea schimbări, dar se conformează. Elevii de clasa a 12-a, se pregătesc să ţină piept noului examen de bacalaureat, deşi nu sunt de acord cu modificările făcute de ministrul Educaţiei, pe ultima sută de metri.

'Elevii nu sunt sunt de acord pentru că i-a luat pe nepregătite, mai ales pe cei de la filologie, inclusiv eu, istoria e o materie totuşi grea şi consistentă, să înveţi mult şi problema e că încă nu se ştie cu adevărat ce se vrea şi asta deranjează pe toată lumea'', susţine Andrei Puşcaş, preşedinte Consiliul Elevilor Bihor.

''Să schimbi bacul de la un an la altul e destul de greu. Cei care sunt acum a 12-a vor avea lucruri noi de învăţat, au probe noi la care nu se aşteptau'', spune şi Maria Dumitrescu, vicepreşedinte Consiliul Municipal al Elevilor.

Elevii spun totuşi că noua versiunea a examenului de bacalaureat este mai bună decât cea veche. Singura problemă este că totul se schimbă foarte des.

''Faptul că schimbările sunt atât de dese ne afectează pentru că e o presiune psihologică asupra noastră, dar structura noului bac e mult mai avantajoasă decat cea anterioară'', a precizat Raluc Turc, Consiliul Elevilor Mureş.

Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern, examenul de bacalaureat a fost modificat. Probele orale plus cea de informatică se vor da în timpul anului şcolar. Ele vor fi eliminatorii, dar nu vor conta şi la media finală. Apoi vor fi trei probe scrise, singurele care se vor lua în calcul la medie. Prin această schimbare, educaţia fizică dispare de la bacalaureat.

Sursa: Realitatea.net

miercuri, 16 septembrie 2009

Noua structură a examenului de Bacalaureat 2010

În Monitorul Oficial nr. 618/14 septembrie 2009, a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/9 septembrie prin care s-a aprobat noua structură a examenului naţional de Bacalaureat. Potrivit acestui act normativ, examenul naţional de Bacalaureat constă în susţinerea a două tipuri de probe: evaluări orale şi practice pe parcursul anului şcolar şi evaluări scrise după încheierea anului şcolar.
Evaluările prevăzute pe parcursul anului şcolar sunt următoarele:
- probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
- probă de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi;
- probă de evaluare a competenţelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.
Absolvenţilor clasei a XII-a/ XIII-a, care au susţinut aceste li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiţionată de promovarea probelor scrise.
Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine sau pentru certificarea competenţelor digitale, au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Aceste evaluări se organizează şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, pe parcursul clasei terminale de liceu, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, în condiţii stabilite printr-o metodologie elaborată de MECI.
Probele scrise prin care sunt cuantificate competenţele formate pe durata învăţământului liceal se susţin după încheierea anului şcolar, în faţa unei comisii formate de inspectoratul şcolar judeţean. Probele sunt următoarele:
- probă scrisă la limba şi literatura română - comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările;
- probă scrisă la limba şi literatura maternă - comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
- o probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare (matematică - pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică sau, după caz, pentru filiera vocaţională, respectiv istorie - pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională);
- o probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline: fizică, chimie, biologie sau informatică; respectiv geografie, filosofie, logică şi, argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.
În decursul unui an şcolar se organizează două sesiuni ale bacalaureatului. Se consideră promovaţi elevii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au susţinut probele prevăzute în interiorul anului şcolar, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obţinute la probele scrise este cel puţin 6.
În cazul nepromovării examenului, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările susţinute in decursul anului şcolar, respectiv rezultatele la probele scrise la care s-a obţinut cel puţin nota 5.

BIROUL DE PRESĂ - EDU.RO

marți, 15 septembrie 2009

Probele pentru bacalaureat şi modul de organizare, publicate în 15 zile

Lista cuprinzând probele pentru bacalaureat, conţinutul programelor şi modul de organizare a examenului pentru anul şcolar 2009-2010 va fi publicată în termen de 15 zile.

Prevederea este inclusă în ordonanţa de urgenţă prin care a fost care modificat sistemul de bacalaureat, aprobată de Guvern în 9 septembrie şi publicată, luni, în Monitorul Oficial (MO).

Potrivit OUG, examenul de bacalaureat va avea trei probe scrise. Toţi elevii clasei a XII-a vor susţine obligatoriu proba la Limba română. A doua probă va fi la Matematică, pentru elevii de la filiera tehnologică, real şi o parte din vocaţional şi Istorie, pentru uman şi cealaltă parte din vocaţional.

Pentru cea de a treia probă scrisă , elevii pot opta, în funcţie de filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre următoarele grupe de discipline: fizică, chimie, biologie sau informatică; geografie, filozofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie. La acestea se adaugă, pentru cei care au urmat liceul într-o limbă a minorităţilor naţionale, şi proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Examenul de bacalaureat va cuprinde şi mai multe evaluări orale, pe parcursul clasei a XII-a. Astfel, vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română şi, după caz, în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale. O altă evaluare este aceea a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, la care se adaugă evaluarea privind competenţele digitale.

Liceenii vor obţine astfel trei certificate de competenţă - în limba română, într-o limbă străină şi în abilităţi digitale, utilizarea calculatorului - care le dă dreptul să participe la probele scrise de la bacalaureat.

Conform actului normativ, examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior liceal care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii, respectiv au susţinut toate probele prevăzute, au parcurs şi probele scrise obţinând cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obţinute la probele scrise este de cel puţin 6.

În cazul nepromovării examenului de bacalaureat, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele probelor scrise promovate cu cel puţin nota 5.

În decursul unui an şcolar vor fi organizate două sesiuni ale examenului naţional de bacalaureat.

Evaluările se desfăşoară în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, iar probele scrise vor fi susţinute după încheierea anului şcolar, în faţa unei comisii stabilite de inspectoratul şcolar. Această comisie va fi condusă de un preşedinte, numit prin ordin al ministrului Educaţiei dintre cadrele didactice universitare de predare, având titlul ştiinţific de doctor.

În situaţii bine justificate, poate fi numit în funcţia de preşedinte şi un cadru didactic din învăţământul liceal, cu gradul didactic I şi performanţe profesionale deosebite, titular în alte unităţi de învăţământ decât cea din care provin elevii care susţin probele scrise.

Pentru examenul de bacalaureat din 2009 a existat prevederea că preşedintele comisiei de bacalaureat este cadru didactic universitar sau din preuniversitar cu gradul didactic I.

Potrivit OUG, candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar de stat pot susţine fără taxă examenul de bacalaureat şi cel de certificare a competenţelor profesionale de cel mult două ori, prezenţele ulterioare la aceste examene fiind condiţionate de achitarea unor taxe decise de Ministerul Educaţiei.

Sursa: Mediafax.ro

joi, 10 septembrie 2009

Publicarea metodologiilor pentru examenul de Bacalaureat 2010

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării face precizarea că metodologiile care reglementează organizarea examenului naţional de Bacalaureat sunt finalizate şi urmează a fi publicate imediat după ce va fi publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă referitoare la organizarea examenului de Bacalaureat.
MECI face menţiunea că această OUG a fost prezentată şi adoptată în şedinţa de Guvern din data de 09.09.2009.

BIROUL DE PRESĂ

Sursa: edu.ro

marți, 8 septembrie 2009

Legea educatiei Nationale: Cum se va da Bacalaureatul in 2010

Examenul de Bacalaureat va avea trei probe scrise obligatorii, conform noului proiect de lege trimis de Ministerul Educatiei, luni, in Parlament.

Elevi vor da o proba la Limba si literatura materna, o proba scrisa diferentiata in functie de filiera si profil si o proba conforma filierei si profilului. Propunerea pentru organizarea Bacalaureatului cu trei probe obligatorii se regaseste in proiectul de lege publicat de Ministerul Educatiei.

Elevii vor da o proba la Limba si literatura romana, proba comuna pentru toate filierele, profilurile si specializarile (si o proba la limba materna pentru elevii care au urmat studiile intr-o limba a minoritatilor nationale).

Cei din filiera teoretica, tehnologica sau vocationala vor da o proba de Matematica pentru profilul real iar pentru profilul umanist din filiera teoretica sau vocationala vor da o proba de Istorie.

La a treia proba elevii pot opta, in conformitate cu filiera, profilul si specializarea urmate, intre mai multe probe: Fizica, Biologie, Chimie sau Informatica pentru profilul real sau Geografie, Filosofie, Logica, Economie, Psihologie sau Sociologie pentru profilul umanist.

Bacalaureatul va consta insa si in evaluari sumative, nivelul de competenta in domeniul unei limbi straine de circulatie internationala fiind stabilit in raport cu standardele europene recunoscute in domeniu, acelasi lucru fiind valabil si pentru evaluarile privind competentele digitale.

In plus, elevii care au sustinut, in cadrul ciclului preuniversitar, examene de evaluare a competentelor lingvistice sau digitale pot beneficia de recunoastere si echivalarea rezultatelor obtinute la examene, la absolvirea liceului.

Examenul national de bacalaureat se considera promovat de catre elevii care au sustinut toate probele (inclusiv evaluarile competentelor digitale si de limba straina) si care au o medie aritmetica a notelor de cel putin 6.

Sursa: Ziare.com

duminică, 6 septembrie 2009

Bacalaureatul se va schimba începând cu anul şcolar 2009-2010

Bacalaureatul se va schimba începând cu anul şcolar 2009-2010. Varianta propusă de Ecaterina Andronescu a fost acceptată de premierul Emil Boc. Astfel, absolvenţii claselor a 12-a vor susţine trei probe scrise şi două probe orale, în timpul anului. Declaraţia a fost făcută de premier la Radio România Actualitati. Există însă o problemă: legea în vigoare spune că nu se mai poate face nicio modificare referitoare la examene, după începutul anului şcolar.

Bacalaureatul va avea trei probe, potrivit Legii educaţiei pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea, iar noua structură a examenului ar putea fi aplicată chiar din acest an şcolar, o decizie în acest sens urmând să fie luată de Executiv săptămâna viitoare, a declarat premierul Emil Boc la postul public de radio.

"Am discutat cu doamna ministru Andronescu şi cred că această decizie de modificare a bacalaureatului ar trebui să o aplicăm chiar cu acest an şcolar, decizia o vom lua miercurea viitoare în Guvern pentru că simplifică pe de-o parte Bacalaureatul, iar pe de altă parte dă posibilitate tuturor celor care sunt afectaţi să ştie odată pentru totdeauna că ceea ce aprobăm acum prin lege va fi promovat un lung număr de ani de acum înainte", a anunţat premierul Emil Boc.

Boc a precizat că examenul de bacalaureat va avea trei probe, dintre care una obligatorie - cea de limba română-, iar una dintre celelalte două probe va fi opţională, în funcţie de profilul liceului. Examenul de bacalaureat are în prezent patru probe scrise şi două orale. Premierul a anunţat că susţine această "formulă simplificată a bacalaureatului, care măsoară competenţe şi mai puţin aspecte cantitative".

Guvernul a luat miercuri decizia de a-şi asuma răspunderea pe Legea educaţiei, la finalul unei şedinţe care a durat nouă ore. Proiectul Legii a fost modificat în şedinţa Executivului, în urma observaţiilor aduse de participanţii la discuţie.

Sursa: Realitatea.net